ASIGURAREA DE SANATATE

Atunci când te confrunți cu o problemă serioasă de sănătate, analizele medicale, tratamentele și/sau spitalizarea presupun cheltuieli care pot destabiliza orice buget. Costurile mari nu sunt, însă, singurele piedici ridicate de sistemul sanitar de stat.

Lipsa medicamentelor și/sau gradul scăzut de compensare a acestora, lipsa aparaturii performante, condițiile deplorabile din multe spitale, programările târzii cauzate de multitudinea de specialiști și, implicit, listele interminabile de așteptare sunt alte câteva obstacole pe care orice pacient le întâlnește în sistemul sanitar de stat din România.

În aceste condiții, în ultima perioadă, asigurările private de sănătate au devenit din ce în ce mai populare. Flexibilitatea unei asigurări private de sănătate oferă multiple avantaje.

Printre acestea, gestionarea mai ușoară a cheltuielilor medicale, dar și accesul facil la mai multe clinici private și spitale de stat din orice zonă a țării, nu doar din orașul de reședință, dar și din străinătate. În plus, timpul economisit și posibilitatea de a trece de la un furnizor de servicii medicale, la altul reprezintă alte avantaje incontestabile ale unei polițe private de sănătate.

Tratamentele de lungă durată, intervențiile chirurgicale sau orice alte probleme serioase de sănătate generează costuri care pot destabiliza bugetul oricărei familii. Polițele private de sănătate au apărut din nevoia oamenilor de a beneficia de un instrument financiar care să acopere aceste costuri.

Astfel, în schimbul unei prime anuale modice, compania de asigurări va suporta cheltuielile generate de producerea riscurilor prevăzute în poliță. Sistemul de decontare directă între asigurător și furnizorii de servicii medicale cu acoperire națională (clinici, spitale, cabinete) reprezintă un avantaj incontestabil.

Serviciile se decontează, integral sau cu anumite deduceri (coplăți), de către partenerii medicali ai companiei de asigurări. Asigurările private de sănătate pot avea limite de despăgubire maxime pe un an de asigurare sau pe tipurile de servicii acoperite. Există, însă, și produse cu acoperire nelimitată.

Oferind acces la mai multe clinici și spitale atât din sistemul public, cât și din cel privat, o poliță privată de sănătate oferă și avantajul transparenței. Astfel, asiguratul se poate bucura de vizibilitate completă asupra sumelor alocate și decontate pentru fiecare serviciu medical de care a beneficiat.
Polițele diferă de la o companie de asigurări, la alta, dar, în linii generale, o asigurare privată de sănătate acoperă: intervenții chirurgicale, investigații medicale, spitalizare, consultații. Polița privată de sănătate nu acoperă afecțiunile existente înainte de încheierea contractului de asigurare.

Prețul unei asigurări private de sănătate variază, în general, în funcție de factori specifici, precum vârsta asiguratului, starea de sănătate a acestuia, serviciile medicale incluse, acoperirea teritorială a asigurării de sănătate, numărul persoanelor asigurate, etc.

OBȚINE OFERTA RAPIDĂ:

Asigurarea de sanatate

Flexibilitatea unei asigurări private de sănătate oferă multiple avantaje. Printre acestea, gestionarea mai ușoară a cheltuielilor medicale, dar și accesul facil la mai multe clinici private și spitale de stat din orice zonă a țării, nu doar din orașul de reședință, dar și din străinătate.